ZĂPADĂ NATURALĂ VS. ZĂPADĂ ARTIFICIALĂ

Jan 10, 2023

cercetasii parangului tabere parang

Avantaje și dezavantaje pentru practicanții sporturilor de alunecare pe zăpadă

Deoarece ne aflăm în luna ianuarie și observăm că ne confruntăm cu o iarnă cu totul și cu totul altfel, deosebit de călduroasă și cu foarte puțină zăpadă, m-am gândit să studiez și să prezint diferența dintre zăpada naturală și cea artificială, dintre pârtiile cu zăpadă naturală și cele cu zăpadă 100% artificială, respectiv avantajele și dezavantajele acestora pentru practicații sporturilor de alunecare pe zăpadă.

Care este diferența dintre zăpada naturală și cea artificială?

Zăpada naturală este constituită din fulgi de zăpadă cu o structură cristalină complexă, în timp ce zăpada artificială este reprezentată de fragmente înghețate complet sau parțial. Zăpada artificială este produsă de așa numitele tunuri de zăpadă, mașinării care pompează picături mici de apă cu viteză mare printr-un condensator într-o atmosferă cu umiditate, de preferat, scăzută și temperaturi sub -2 °C. Procesul nu este așa simplu cum pare, dar nu vom intra în alte detalii.

Majoritatea schiorilor și snowboarderilor cu experiență sunt capabili să recunoască imediat diferența dintre cele 2 tipuri de zăpadă.

tabere parang

Să fie doar un an atipic?

Dacă ne gândim la iernile de altă dată și la încălzirea globală despre care se tot vorbește în ultimele decenii vom constata că se produc niște modificări majore la nivel micro și macro climatic.

tabere parang
tabere parang

Dacă însă studiem istoria climatică a Pământului (milioane de ani în urmă) vom observa că s-au înregistrat perioade de glaciațiune urmate de perioade de încălzire globală și putem concluziona că ceea ce trăim astăzi poate fi un proces normal, accelerat într-o oarecare măsură de activitățile desfășurate de om (industrializare, urbanizare, defrișare etc.).

Zăpada artificială – viitorul?

În general, tunurile de zăpadă sunt folosite în stațiunile de schi pentru a completa sau înlocui acoperirea naturală a zăpezii și chiar pentru a prelungi sezonul de schi.

Este foarte probabil ca tot mai multe zone montane și resorturi de schi să fie afectate de creșterea temperaturilor medii anuale, manifestată prin lipsa parțială sau totală a zăpezii naturale, iar în acest caz, da, zăpada artificială poate reprezenta viitorul.

tabere parang

Zăpada naturală

Iubitorii sporturilor de alunecare pe zăpadă consideră că zăpada naturală este mult superioară celei artificiale.

tabere parang
tabere parang

Avantaje: zăpada naturală constă din fulgi de zăpadă, este pufoasă, mai puțin densă, conține mai puțină apă și mai mult aer, este mai ușoară astfel că echipamentele de alunecare pe zăpadă (schi, snowboard, sanie ș.a.) pot fi manevrate cu ușurință, stratul de zăpadă proaspăt “powder” oferă schiorilor și snowboarderilor o senzație aproape de imponderabilitate. Riscul de accidentare gravă la contactul cu pârtia în cazul unei căderi este semnificativ mai mic întrucât pârtia formată din zăpadă naturală este mai moale. Este mai ușor și plăcut să schiezi și să înveți să schiezi pe zăpadă naturală.

Dezavantaje: cantitativ, poate fi insuficientă, iar calitativ, caracteristicile zăpezii se pot modifica în funcție de umiditatea, temperatura și presiunea atmosferică existente la un moment dat.

Zăpada artificială

Avantaje: zăpada artificială durează mai mult decât zăpada naturală, este mai consistentă, fiind preferată în competițiile olimpice deoarece asigură o alunecare mai rapidă, iar virajele pot fi executate mai sigur, puternic și strâns.  În plus, zăpada artificială este bine-venită ca înlocuitor al zăpezii naturale, având influențe pozitive asupra solului, vegetației și regimului hidrologic al suprafeței.

Dezavantaje: zăpada artificială constă din picături de apă înghețate rapid, prezintă densitate și umiditate mult mai mari față de zăpada naturală, susține alunecarea rapidă, reduce controlul îndeosebi în cazul sportivilor neexperimentați, siguranța schiorilor, snowboarderilor și nu numai poate fi pusă în pericol, pârtiile se simt dure și înghețate (zăpada artificială susține formarea zonelor de gheață) ceea ce nu este de dorit pentru că sporește riscul de accidentare pentru cei ce practică sporturile de iarnă. În plus, producerea zăpezii artificiale implică costurile ridicate: consum mare de apă, de energie, cheltuieli cu personalul care monitorizează și asigură buna funcționare a echipamentelor etc.

tabere parang
tabere parang

În concluzie, se pare că pentru schiorii de performanță și pentru cei experimentați pârtiile mixte sau chiar și cele pur artificiale sunt acceptabile și bune, dar pentru marea majoritate a schiorilor de agrement, zăpada naturală este mult mai bună și mai recomandată în primul rând din punct de vedere al siguranței.

Totuși, dacă iubim sporturile de iarnă nu ne rămâne decât să ne bucurăm de zăpadă în orice formă ar veni ea, dar nu fără a lua aminte la conduita pe care trebuie să o avem în general și în funcție de condițiile de pârtie.

zapada artificiala naturala

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *